Autor: OwlBibi

Calatorind prin viata, am observat lumea in diverse perspective si pe aceasta platforma impartasesc viziunea mea asupra vietii. Mentionez ca aceasta viziune e inca in formare, atat timp cat voi trai si nu e litera de lege. Nu inseamna ca viziunea ta e gresita, suntem diferiti si cred cu tarie ca asta e unul dintre cele mai mari daruri pe care le-am primit de la Univers (a se citi divinitate, Big Bang, Dumnezeu, Vishna, Budha, etc.) Impartasesc parerea lui Sadhguru care afirma ca "nu cunosti viata decat prin modul in care se intampla in tine". Vreau sa cred ca am trai intr-o lume mai plina de culoare, de iubire, daca fiecare si-ar deschide "lumea" si si-ar impartasi viziunea cu ceilalti. Te invit sa descoperi viziunea mea asupra lumii, conform calatoriei mele prin viata. Sa avem drumuri line, iar din cele cu denivelari sa invatam sa credem in noi!

Sunt geloasă ….

Mereu mă gândeam că am încredere în mine, și cumva mă miram ori de câte ori simțeam gheara geloziei cum mă zgârie pe suflet și îmi zăpăcește mintea. Adevărul este că sunt geloasă, dar nu pentru că te iubesc, ci pentru că NU mă iubesc pe mine suficient.

Dar cât e suficient? Are iubirea unitate de măsură oare? Îți amintești de momentul în care te-ai îndrăgostit pentru prima oară? Toate acele senzații noi pe care le experimentai? Tremurat de emoție, lipsa poftei de mâncare, timpul care fie trecea prea repede atunci când erați împreună, sau se zgârcea cu secundele când erați separați? Cum îți imagineai cel mai frumos scenariu de film pentru viața voastră împreună? Ai fi jurat ca e iubirea supremă. Când și-a încheiat menirea, ai crezut că nu vei mai iubi vreodată, dar ai iubit, altfel, poate mai intens, poate ai descoperit noi limitări și puteri ce zac în tine.

Iar dacă ai devenit și mamă, sunt șanse mari să fi crezut că totul a fost o minciună, că de fapt nu ai știut ce e iubirea până nu ai văzut acel ghemotoc de om pentru care ești totul. Așa cum vezi, experimentăm iubirea de cele mai multe ori vis-a-vis de alții. Dar pe tine, când te-ai iubit mai presus de orice?

Zici că te iubești, însă câte ore pe zi vorbește „judecătorul” din mintea ta? Ești prea grasă/slabă, prea scundă/înaltă, prea naivă, nu cunoști suficiente limbi străine, nu gătești!/porți /dansezi/citești etc. suficient de bine. Asta nu e iubire, e tiranie. Așa că azi admit: da, sunt geloasă, dar nu pentru că îi iubesc prea mult pe ceilalți, ci pentru că mă tem, pentru că nu mă iubesc pe mine suprem. ❤️

Mi-e teamă că al meu copil poate descoperi o persoană care i-ar putea fi o mamă mai bună, soțul meu ar putea găsi o femeie mai atrăgătoare, și lista poate continua. Îmi amintesc când am fost doar două persoane in facultate care am primit 10 la un prof exigent, îmi priveam carnetul și nu îmi venea să cred. În mintea mea îl intrebam pe prof de ce, ce am spus așa extraordinar? În loc să mă „îmbăt” cu parfumul unei reușite, eu mă simțeam cumva ca un falsificator.

Da, știu exact de unde vine aceasta atitudine și lucrez constant să o dizolv, dar oricât de genială e o carte sau ce metode interesante are un psihoterapeut, nu poți șterge în câteva săptămâni/luni ce s-a clădit în ani. Ai auzit probabil de terapii alternative care îți promit că te vor ajuta sa descoperi cine ești cu adevărat. Cum poate altcineva să știe cine ești TU cu adevărat? Nu știe! Dar are metode ce te pot ajuta să calmezi „judecătorul”, să vindeci copilul interior atât de blamat zi de zi, încât e chircit de rușine și în final, să îți auzi muzica sufletului tău. Atunci coregrafia ta se va scrie de la sine.

Azi sunt vulnerabilă, azi mă accept așa cum sunt, azi nu am nevoie de aprobarea ta, ci doar de iubirea mea. Sunt geloasă, dar mă eliberez. ❤️

Azi las crucea jos

Reprezentativ

Eu nu sunt acest corp…. Nu sunt nici aceasta minte, ce-mi vorbește aproape non-stop. Corpul îmi este vehiculul cu care am ales să parcurg drumul vieții, iar mintea….ei bine, cred că este un bagaj. Recent m-am întrebat cât din acest bagaj îmi aparține cu adevărat. De-a lungul anilor, oamenii cu care mi-am împărțit parte din calatoria numită viața, au pus în valiza mea, fără să mă întrebe, tot ce au considerat ei de cuviință. Uneori bagajul s-a dovedit extrem de greu, astfel încât mă târam efectiv pe drum. Ce să te bucuri de călătorie? Ce peisaje să admiri?

Gândindu-mă la ce anume i-a determinat pe acești parteneri de drum să își arunce „lucrurile” in bagajul meu mi-au venit in minte replici precum: „asa trebuie”, „eu știu mai bine, căci am trăit deja etapa prin care treci tu”, „ce o să spună lumea dacă nu faci x?”.

Luând cu mine la drum toate aceste teorii care nu îmi aparțineau, am simțit adesea că merg contra curentului. În loc să mă las purtată de val, de vânt, de emoție, parcă mă împotriveam vieții însăși, nepermițându-i să curgă armonios prin mine. Discutând cu oamenii cei mai apropiați sufletului meu, care susțin că mă iubesc necondiționat (oare?!) descopăr noi abordari: „viața înseamnă sacrificiu, nu să faci ceea ce îți place, ci ceea ce e practic, ce e bine pentru familia ta” sau „fericirea e o himeră, nu mai alerga dupa cai verzi pe pereți” și cea mai des întâlnită, „fiecare are o cruce de purtat, asta e crucea ta”.

Doar că nu e a mea, e a voastră, cei care de-a lungul anilor mi-ați pus în cârcă bucată după bucată, ca să car ceva pentru a ma încadra în tiparul vostru. Azi, las crucea jos! Azi, pornesc în crearea propriului totem pe care îl formez din trăiri ce mi-au făcut ființa să vibreze, uneori mai jos, alteori mai sus, dar e despre călătoria mea. Precum curcubeul ce e format dintr-o paletă de nuanțe, și ne încântă de fiecare dată, așa și eu îmbrățișez azi toate experiențele mele traite deja, precum și cele ce urmează.

Poate totemul meu nu e ceva comun, aprobat de „societate”, dar atunci când voi reveni în marea sufletelor, voi privi cu drag la el amintindu-mi de călătoria mea, nu a altora. ❤️

Când copilul din tine iese la joacă

Ieri am mers într-un parc între blocuri cu copilul și am găsit locul gol, eram doar noi două. Inițial m-am gândit că stă puțin, se dă de 2 ori în topogan și mergem acasă, fiind și destul de rece…. Însă, m-a invitat să o urmez, așa că am lăsat tricicleta și cumpărăturile deoparte și am strigat la copilul din mine să iasă afară…. Doamne, ce binecuvântare a fost! 🙏

Deși în casă ne jucăm zilnic împreună, acum a fost altceva. M-am cățărat cu ea pe toate podurile, scările și m-am dat în topogane pe spate și pe burtă…😍 Doamne, câtă fericire a explodat în sufletul meu! Cum s-a distrat copilul meu interior! Aveam emoții și fiori de bucurie. 😍 Mi-am amintit de vacantele de iarna, când deși era frig rău afară, intram în casă aproape transpirată de la cât alergam, trăgeam sănii, sau construiam oameni de zăpadă.

Fata mea era în culmea fericirii și ea și asta mi-a amintit de un articol recent citit, în care eram invitați, ca părinți, sa nu mai cumpărăm încă o jucărie care să suplinească o nevoie de conectare a copilului, să nu îi mai spunem „acum am treabă, mergi la jucăriile tale”, când de fapt mami și tati sunt jucăriile preferate. Ia o pauza, lasă totul deoparte pentru jumătate de ora și te joaca, cu adevărat cu copilul tău, făcându-i cunoștință cu copilul din tine. Anii zboară și va veni un timp când nimeni nu te va mai chema la joacă, profită cât de mult poți pentru a crea amintiri ce vor hrăni sufletele voastre mai târziu.

Tu ce îți amintești din copilărie cu drag? Acel moment când mama spăla vase, făcea mâncare, împăturea haine, schimba lenjerii, tata curăța curtea, sau acel „odată” când ați făcut cort sub masa din sufragerie și v-ați jucat atat de frumos?

Părinții noștri au făcut ce au știut ei mai bine cu informațiile pe care le aveau la momentul respectiv. Noi avem șansa să încercăm ceva diferit, dar pentru asta este necesar sa trăim conștient, să fim atenți către ce drumuri bătătorite tindem să mergem, să încercăm altceva, să schimbăm lumea prin educație, iubire și dăruire. ❤️

Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face

Am găsit întâmplător o meditație scurta, dar extrem de profundă, care m-a pus serios pe gânduri. Vei găsi meditația la finalul acestui articol.

Oare știm noi ce e iubirea deplină? De multe ori primim sau sărim și noi cu sfaturi către ceilalți, fără ca să ni se fi cerut opinia. De câte ori nu ai auzit oare de la părinți, bunici sau cunoscuți, expresia „eu știu mai bine”. De ce știi tu mai bine? Pentru că ai trăit mai mult? Pentru că ai văzut și experimentat mai multe? Chiar ai trăit mai mult, sau doar ai adunat ani, mergând pe pilot automat prin viață?

Dar nu ne spunem (fără a crede, dar asta e o altă poveste) noi oare că suntem unici? Păi, dacă este așa, poate că da, și eu am trăit o experiență ca a ta, dar eu nu sunt tu. Eu nu am gândurile și emoțiile tale, eu nu am fost crescut în mediul tău ca să îți împărtășesc credințele despre viață și oameni, eu nu am aceleași temeri sau sabotori, eu nu am trăit viața ta până în acest punct.

Fiecare are drumul său de parcurs, iar provocările pot părea la fel, dar ține minte că ele vin pe un fundal diferit. Soarele apune în fiecare seară, dar uneori nici măcar nu-l vezi de nori, ca alteori să te lase mut de uimire…tot apus este și într-un caz și-n celălalt.

Încearcă să îți oferi sfatul doar dacă ți se cere. Pentru asta e nevoie sa trăiești conștient, să asculți cu adevărat, să fii atent la impulsurile tale, să te întrebi de unde vin, și să transformi această situație într-un pas de evoluție în povestea ta.

Dacă ție nu îți place când cineva, fie el părinte, coleg sau prieten, vine și te discreditează spunându-ți că nu faci bine ceea ce faci și că ar trebui să îl asculți pe el, de ce crezi oare că sfatul oferit fără a fi cerut va fi primit cu încântare și cu inima deschisă? Viața ta, e despre tine, nu despre alții. Desigur, îi poți inspira în anumite situații, și dacă vor crede că tu știi ceva ce ei nu știu încă, te vor întreba….dacă sunt pregătiți să meargă și pe alte cărări.

Și acum, închide ochii și relaxează-te:
❤️ Regele/Regina de Inima Rosie by Adriana Gog on #SoundCloud
https://soundcloud.app.goo.gl/wBzGN

Dacă dorești să împărtășești un gând sau o emoție cu mine, poți lăsa un comentariu.

Suntem iubire! ❤️

Suntem emoție mai presus de rațiune

Zilele trecute, într-una din ședințele la psiholog, povesteam și încercam să găsesc o explicație care să justifice niște alegeri, pe care rațional le-aș fi evitat. Și atunci, în marea de întrebări „de ce”, am primit un răspuns care m-a lăsat mască: „pentru că suntem ființe emoționale și nu raționale”. 😲

Nu am crescut noi oare cu ideea că omul e o ființă rațională? 🤔 Nu am creat prăpăstii între bărbații raționali și femeile emoționale? Nu am auzit de nenumărate ori că băieții nu plâng? Cred că am luat acest crez prea profund, și am uitat adevărul.

Știi cum eu spun ca nimic nu e întâmplător în lume și cred că informațiile de care avem nevoie ajung la noi atunci când suntem pregătiți sa le asimilăm? Ei bine, pornind de la ideea că suntem emoție înainte de rațiune, în cartea Nectar pentru suflet, pe care o citesc zilele acestea❤️ și care este foarte bine documentată cu multiple surse științifice, am aflat că acum 500 de ani s-a deschis „fereastra de oportunitate” pentru progres, prin schimbările câmpului magnetic al Pământului. Se pare că conștiința umană este legată de câmpul magnetic al mamei Terra asemenea unui embrion dependent de corpul mamei.

Pe atunci omenirea a avut de ales calea dezvoltării sale: spirituală sau tehnologică. Și deși cunoaștem că biserica avea pe atunci o mare autoritate, omenirea a ales sa meargă mai departe de Dumnezeu și mai aproape de materialism, recunoscând ca fiind științific doar ceea ce putea fi măsurat, cântărit, studiat și reprodus în laborator⚖️… iar sufletul, clar nu intră în această categorie.

Și uite așa am „uitat” cine suntem, am pus tot ce ține de suflet, de emoție într-o cutie cu lacăt 🔒 și ne-am agățat de rațiune. Nu am înțeles niciodată de ce trebuie să alegem între rațiune și emoție.

Dar ușor, ne apropiem de armonie prin îmbinarea celor două ramuri. Din ce în ce mai mulți oameni de știință studiază elemente care până nu demult erau inadmisibile pentru ființele raționale: fizică și salturi cuantice, puterea inimaginabilă a meditației, și multe altele, iar informațiile sunt prezentate în moduri ușor de asimilat, asa cum sunt explicate și în cartea despre care vă spuneam mai sus.

Atunci când rațiunea nu îți oferă un răspuns, verifică și sufletul, s-ar putea să aibă multe de spus. 😉

Parentingul e in primul rand despre copilul din tine

Odata ce devii parinte incepi sa mergi pe carari noi, sa vezi viata dintr-o alta perspectiva, sa te descoperi si sa afli cu uimire ca poti duce mai multe decat credeai. Cumva, copilul devine maestrul parintelui, atat timp cat acesta isi da voie sa se transforme, observandu-se, lasand judecata deoparte si imbratisand evolutia.

Este clar pentru toata lumea cred, ca societatea in care traim astazi e mult diferita fata de cea in care parintii nostrii ne-au crescut. Astazi avem din ce in ce mai multe carti despre cum sa fii parinte, experti in parenting (parinteala) care vin sa te invete totul despre lumea copilului tau: cum sa il tii, cum sa-l imbraci/incalti ce sa-i dai sa manance, cum sa-i vorbesti, ce jucarii sa ii cumperi, cum sa il adormi si multe altele.

Si stau si ma intreb acum: dar oare oamenii nu cresc copii de cand e lumea? De ce acum vin altii sa ne spuna cum sa ne crestem propriul copil? Daca fiecare copil e unic, daca fiecare copil e un univers in sine, cum de stiu acesti oameni raspunsul potrivit la atatea lumi diferite? Mi se pare faina miscarea asta de parenting intr-o oarecare masura, si spun asta pentru ca, cumva, simt ca a devenit o competitie intre mame, de cele mai multe ori, facandu-te sa te simti insuficient de buna pentru copilul tau.

Da, lumea in care traim azi, e diferita fata de lumea cand noi eram copii: jocurile sunt altele, programul de lucru al parintilor e altul, avem dispozitive inteligente, dar am uitat sa fim inteligenti. Nu zic ca modul de abordare al parintilor nostri a fost mai bun decat ce este astazi, caci, din nou, observand in jurul meu, sunt multi oameni care merg la psiholog in prezent, si multi stiu deja ca temelia vietii noastre de adult e pusa in copilarie. La psiholog nu mergi ca iti este bine, mergi cand vrei sa renunti la cine nu esti tu de fapt, la parerile si programele altora, care au fost inoculate uneori, chiar din iubire.

Lumea in care traim se degradeaza pe zi ce trece, pe multe planuri, dar asta nu e neaparat de ingrijorat. Cat timp exista educatie si iubire, putem vedea acest proces ca pe o metamorfozare, o transformare. Am uitat oare sa iubim, in goana noastra dupa agonisire, like-uri si aprecieri? Cand am uitat oare ca in fiecare din noi exista un copil, indiferent ce varsta ai tu azi, care are nevoie de tine sa-l vezi, sa-l asculti, sa-l iubesti? Cum poti sa oferi iubire altora, daca ai uitat de tine?

Simt ca parinteala e in primul rand despre a ne reaminti de copilul din noi, de a ne da voie sa fim vulnerabili, sa gresim, sa invatam, sa evoluam. Se pot scrie mii de carti despre cum sa fii parinte, si in fiecare zi la TV sau pe net sa vezi specialisti de parenting care iti spun ce e mai bine pentru copilul tau, necunoscandu-l. Aminitindu-ti de copilul din tine, oferandu-i iubire, atentie, empatie, mai mult ca sigur vei gasi si reteta potrivita pentru a-i fi ghid copilului care a venit prin tine. Aceasta minune, la care te uiti cu ochii umezi, a venit sa iti reaminteasca sa te iubesti mai intai pe tine, nu sa te invinovatesti. ❤

Mirajul dezvoltării personale

„Nu e destul să știi, trebuie să și aplici, nu e destul să vrei, trebuie să și faci.” – Goethe

Segmentul dezvoltării personale a crescut extraordinar de mult în ultimii 10 ani, apar frecvent cărți cu titluri care mai de care mai promițătoare, cursuri, filme, summit-uri, cu rețete menite să te ajute să trăiești cât mai autentic, să te vindeci de traumele copilăriei, să ierți și să savurezi viata. Faptul că acest domeniu se dezvoltă continuu, cred că arată dorința oamenilor de a trăi altfel decât au făcut-o până acum părinții și strămoșii noștri. Unii spun că este vorba despre conștiința colectivă, alții pariază pe o schimbare vibrațională, care ne împinge să căutăm teritorii noi atât pe planul sufletului, cât și al minții.

Oricât de promițător este titlul care te-a convins să scoți banii, oricat de mult ți-a lăudat/recomandat cineva o carte, poate ai observat și tu că schimbările nu survin la fel de ușor. De ce oare? De ce, dacă avem rețete diverse pentru a debloca un nemărginit potențial, alegem încă vechile obiceiuri? Adevărul este că e mai ușor, e mai comod, pentru că nu (mai) doare. Potențialul nostru e asemeni unei comori adânc îngropate. Pentru a ajunge la ea este necesara multă muncă, dedicare. Gândește-te la un arheolog, nu folosește doar sapa, așa-i? De multe ori, tot ce poate folosi este o periuță ca să nu deterioreze artefactul/comoara.

Sunt cărți care au avut un impact atât de mare asupra mea, încât chiar am luat decizii de a rupe relații toxice, de a renunța la obiecte nefolosite, de a face schimbări în alimentație. Dar entuziasmul se stingea treptat și ajungeam aproximativ în același loc.

Tot căutând răspunsuri, am aflat că pentru a implementa obiceiuri noi, e nevoie de repetiție, undeva între 21 și 60 de zile. Da, ai citit bine. Dacă vrei ca soluția din carte să producă schimbări vizibile, atunci va trebui să o aplici minim 21 de zile consecutiv, nu e de ajuns să îți scrii într-o agendă informațiile și să le aplici când îți amintești sau când îți convine. 😉

În cea mai mare parte a timpului trăim prin ego, iar acesta se hrănește cu victimizare, cu blamare, cu judecare. Așadar, atunci când tu vii cu empatie, când faci scrisori și liste de iertare, de vindecare, când sapi prin amintiri pentru a înțelege de unde ți se trage o anumită credință și să înțelegi că ești mult mai mult decât teama părinților într-un anumit domeniu sau frustrarea vreunui profesor, atunci ego-ul dă alarma și te vei trezi că îți spui „azi sunt prea obosit/grăbit să îmi fac afirmațiile, recuperez mâine” sau „a fost o zi grea, mintea mea nu mai are energie să citească, o să butonez televizorul/stau pe social media/mă joc ceva” și te trezești ca stai de 2 ore sau mai bine făcând ceva care nu îți aduce nici un beneficiu. Da, ai citit niște articole pe Facebook, ai mai trecut niște nivele la joc și te-ai pus la curent cu știrile din lume, dar adevăratul tu, esența ta, cu ce s-a hrănit în cele 2 ore? Cu câte persoane ai vorbit azi și discuția a început „uite ce documentar interesant am văzut aseară”?

Munca cu sine e o munca continuă, e cea căreia cred că am face bine să îi fim cei mai devotați, caci doar așa vom reuși să ne cunoaștem, să nu mai pasăm responsabilitatea vieții noastre altora. Sigur, e mai ușor să găsim scuze, vinovați, dar în final nu aduce valoare. Da, unele zile sunt mai grele decât altele. Nu mă înțelege greșit, am și eu zile în care pierd vremea pe Facebook, când aș putea citi ceva, că doar de aia mi-am luat și cărți pdf, sau las televizorul să meargă pe Comedy Central, deși am văzut filmele astea mai mult de o dată. Dar nu mă mai judec și încerc în fiecare zi să îmi hrănesc și sufletul.

Uneori punem o presiune mare pe noi prin setarea obiectivelor, de exemplu, vreau sa citesc o carte pe săptămână/lună sau să fac sport minim 20 de minute pe zi, să nu mai mănânc fast-food/zahăr și cu cât ne apropiem de finalul zilei/lunii ne frustrăm că nu ne-am atins planul și de multe ori renunțăm. Cum ar fi dacă am încerca o altfel de abordare? De exemplu, vreau sa citesc în fiecare zi, poate azi citesc o pagină, poate mâine citesc 10, dar în fiecare zi am făcut ceva și asta e bine. Poate azi am energie să fac sport 1 oră, poate mâine sunt mai obosită și fac puțin streching dimineața/seara, acordându-i corpului meu atenție și conștientizând ce tensiuni a acumulat. Poate azi ai meditat 30 de minute și mâine doar 5 sau 10, e ok. Orice faci pentru a te conecta cu tine, oricât de puțin ți-ar părea, e mai mult decât nimic. ☺️ Ai răbdare cu tine, fă ce poți azi, nu toate zilele sunt la fel, dar e important sa conștientizăm atunci când persistăm într-un comportament care nu ne aduce valoare.

O altă metodă care mă ajută să mă urnesc, este să mă întreb, „dacă mâine aș muri, ce aș regreta?” Că nu m-am mai jucat câteva ore? Că nu am terminat un reality show, care nu are nimic a face cu realitatea mea? Și ca în orice domeniu, cu cât lucrezi mai des, cu atât îți va deveni mai natural să faci asta. Nu e musai să mergi singur pe acest drum, poți apela la un ghid, un psihoterapeut, care să te sprijine, să te susțină, cineva care a bătătorit înaintea ta drumul pe care ai ales astăzi sa mergi.

Iar în final te las cu aceste vorbe, care dacă vor răsuna în mintea ta când îți vei aminti de acest articol, atunci e minunat. Când îți dorești ceva cu adevărat, faci tot ce poți, când nu, îți găsești scuze. Viața ta e o operă de artă, iar tu ești artistul. ❤️

Viata e doar o calatorie cu trenul…

Viata este plina de metafore, iar pe multe dintre ele le regasim in carti sau/si in filme. Unii vad actiunea ca atare, altii „citesc printre randuri”. Ideea este ca viata a fost definita in atatea moduri, dar in final fiecare o traieste dupa propria metafora. Cred ca cea mai des intalnita idee este cea a unei calatorii. Si dintre toate calatoriile, eu rezonez cel mai mult cu una cu trenul. Dar nu orice tren, visul meu se petrece intr-un Orient Express. Daca tot calatoresc cat pentru o viata, atunci aleg sa o fac cu stil. 🙂 Si pentru ca este o metafora, sa ne lasam gandurile sa zboare.

Chiar si in Orient Express se intampla accidente, inima iti canta de fericire in unele statii, sau plange de tristete, in altele. Se intampla sa rezonam atat de bine cu unii oameni (parintii) inca de la inceputul calatoriei, incat ne imaginam si chiar ne dorim ca ei sa ne insoteasca pe tot parcursul drumului. Adevarul este ca ei au propria lor calatorie, si atunci cand vor cobori din tren, durerea ne va deveni companion o perioada, caci ne simtim secati de durere, stiind ca nu mai putem beneficia de dragostea si de atasamentul lor. Dar trenul este plin de oameni, si in curand vom simti din nou iubire, prietenie, atasament. Ce-i drept, unii dintre acesti oameni cu care vom crea legaturi mai frumoase sau mai tulburatoare, privesc calatoria ca pe o plimbare scurta si drept urmare, curand vor cobori.

Unii lasa un dor de nedescris in urma lor, atunci cand coboara, in timp ce pe altii abia daca ii observam ca au urcat sau au coborat din tren. Cum fiecare e responsabil sa se bucure cat mai mult de propria calatorie, sa incercam sa ii intelegem pe cei pe care ii indragim foarte mult, atunci cand aleg sa se mute intr-un alt vagon, lasandu-ne singuri in aceasta etapa a calatoriei. Dar parca peisajul nu mai e la fel de frumos daca nu il impartasim cu cei pe care ii iubim, si atunci plecam sa ii cautam prin tren, ne inghesuim, si dam din coate tragandu-ne bagajele dupa noi. Mare e surpriza atunci cand ii gasim si observam ca locul de langa ei este ocupat. Calatoria e in multe feluri, plina de vise, de fantezii, sperante, despartiri si noi intalniri, dar fara intoarcere.

Desi poate parea totul o mare coincidenta, gandeste-te ca nimic nu e intamplator, asa ca incearca sa iei ceea ce este mai bun din fiecare om pe care il intalnesti in tren, fie ca imparti cu ei doar un ceai, sau aproape intreaga ta calatorie. Fa din fiecare individ un maestru si viata ta va deveni o opera de arta. Cu siguranta voi fi trista atunci cand voi cobori din tren, gandindu-ma la toti cei dragi pe care ii las in urma, dar pastrez in suflet speranta ca intr-o zi ne vom reintalni in Gara Centrala si atunci ii voi redescopri cu mai multe bagaje decat ii stiam, fericita sa recunosc ca la unele bagaje am contribuit si eu ;).

Indiferent cat de lunga e calatoria ta, savureaza fiecare peisaj, descopera povestea de viata a oamenilor pe care ii intalnesti si vezi ce mesaj se ascunde acolo pentru tine, caci oricat vei calatori nu apuci sa le traiesti pe toate, priveste fiecare zi ca pe un dar si fa-o sa conteze, caci intr-o zi vei simti o bataie pe umar si o voce care iti va sopti „e timpul sa cobori”. Insa pana atunci, iti doresc calatorie placuta! 🙂

Postul Crăciunului, îl dedic sufletului

Suntem în plin post și dacă mergi la cumpărături, vei putea observa cum de pe rahturi dispar cu precădere produsele vegetale, iar în zilele de dezlegare simți miros de pește pe lângă case, semn că oamenii citesc calendarul.
Dar cu sufletul cum rămâne? Pe acesta când îl vom citi? Ai observat vreodată cum ne gândim la suflet, mai ales după ce un om moare? Știm sigur că acest ambalaj, pe care îl numim corp, este efemer și cu toate acestea, ne ocupăm de el, sau unii doar avem impresia că ne ocupăm de el, ignorând acea parte din noi care călătorește dincolo de lumea fizică, trece de dimensiunea pe care noi o cunoaștem, acea parte care rămâne chiar și când nu mai suntem, SUFLETUL.

Te invit ca în aceste zile să îți pui sufletul în prim plan, să îl asculți, să îi descoperi nevoile, să îi permiți să te ghideze. A te reconecta cu cea mai profundă parte din tine, se poate dovedi cea mai înălțătoare experiență, care îți va deschide căi nebănuite. Poate nu va fi un experiment ușor, căci sufletul stochează tot, așadar vei putea găsi aici frustrări înăbușite, răni nevindecate, indiferent de cât timp a trecut, judecăți ce îți blochează viziunea asupra vieții, fie ele vis-a-vis de tine sau de alții. Însă nu te lăsa descurajat. Privește-te precum un obiect vechi descoperit de arheologi….ei nu folosesc doar sapa, ci de cele mai multe ori folosesc perii, unele chiar mici pentru a îndeparta strat după strat, sedimentele depuse în atâția ani. Fii blând cu sufletul tău, invită-l la un ceai, ai răbdare cu el, oferă-i timp să se deschidă, să prindă încredere și în schimb îți va oferi răspunsuri la toate întrebările pe care le ai. Căci, așa cum spune Rumi, „privește în tine, tot ceea ce vrei sa fii, ești.”❤

Recomandare carte: Osho – Intimitatea. Încrederea în sine și în celălalt

Despre Osho s-au auzit multe, bune și mai puțin bune, însă eu nu sunt aici să îl judec; i-am citit una dintre cărți și am zis să împărtășesc cu tine câteva dintre ideile principale. E genul de carte care te lasă cu multe întrebări la care vei găsi răspunsul doar în tine.

Adesea căutăm să îi „îmbunătățim” pe cei din jurul nostru, fie ei parteneri de viața, copii sau părinți, însă adevărul este că „nu e nevoie să reformezi pe nimeni altcineva. Dacă poți sa evoluezi tu, e destul […] e un mesaj suficient.”

În vacarmul de zi cu zi, din dorința de a bifa cât mai multe task-uri, de a fi cât mai eficienți, de a mulțumi pe cât mai mulți (familie, colegi, șefi, vecini, prieteni) uităm adesea „că lucrul cel mai important este ființa ta. […]. Problema este cum sa fii tu însuți. Și dacă poți sa o rezolvi[…] atunci viata devine un mister frumos care trebuie trăit, nu rezolvat. „

Mulți dorim să trăim autentic, însă ajungem adesea să copiem viețile altora intrând în mirajul ce ni se desfășoară zilnic în fața ochilor în social media, sau să ne lăsăm pur și simplu purtați prin viață fără să trăim cu adevărat. Conform lui Osho „să fii autentic înseamnă să fii conform cu tine însuți […] oamenii care o fac dobândesc o frumusețe, o grație, o mulțumire de neimaginat.”

O idee interesantă care mi-a atras atenția este următoarea. „Toate culturile din lume otrăvesc mintea omului, pentru că toate se bazează pe o singură idee: ideea de îmbunătățire, de perfecționare. Ele toate crează în om o stare de neliniște, o stare de tensiune între ceea ce este omul și ceea ce ar trebui să fie…Dar ia aminte, nu spun că îmbunătățirea nu se petrece, ci că nu te poți îmbunătăți singur. Când nu mai cauți să te îmbunătățești, te îmbunătățește viata…Acceptă-te așa cum ești. Este cel mai greu lucru din lume, întrucât intră în conflict cu educația ta, cu cultura ta. De la început ți s-a spus cum ar trebui sa fii. Nimeni nu ți-a spus că ești bun așa cum ești, toți ți-au introdus în minte diverse programe.”

Trăim adesea de parcă am fi nemuritori, proiectându-ne mai mereu in viitor, făcând planuri pentru weekend/vacanță/luna viitoare, etc. și uneori în trecut, uitând că tot ce avem este clipa prezentă. Din fericire avem printre noi maeștrii care ne pot reaminti cum să trăim aici și acum, atât doar să-i observăm cu atenție. „Să trăiești clipa atât de total încât să nu rămână nimic pentru următoarea. Copilul trăiește clipa de mânie, apoi trece la următoarea, descătușat (…) Mânia în sine nu e rea – e periculos să o cari, să o acumulezi. Străfulgerările de mânie sunt frumoase ❤ și chiar necesare, dau tonus vieții, dau sare vieții.”

Știu că este greu să crezi în tine când ai fost comparat cu alți colegi de școală, de muncă, alți parteneri de viață sau când revistele si viața din social media abundă în poze modificate, filtre, ajustări. Doamne, cât îmi plăceau pe vremuri, când mă mai uitam prin reviste, acele articole cu vedete surprinse la plajă, în care li se vedea celulita, sau scobindu-se în nas, ori cu fața nemachiată… Parcă atunci nu mai simți nevoia să cumperi creme care-ți promit că vei „scăpa” de 3 cm în talie in 2 săptămâni😜 „Acceptă-te, iubește-te, ești creația lui Dumnezeu. Ai pe tine semnătura lui Dumnezeu și ești deosebit, unuc. Nimeni nu a mai fost ca tine și nu va mai fi ca tine – ești pur și simplu incomparabil.” Asemeni fulgilor de nea….seamănă între ei izbitor de mult când te uiți în mare; dar când îi iei la o privire mai atentă, vei fi surprins că nu sunt 2 la fel.

Și în final, doresc să îți amintesc că indiferent ce planuri de bătaie ai pentru a-ți trăi viata, ține cont că „iubirea este cea mai mare forță alchimică din lume.”